O zi cu tine,fara tine…

Dimineata devreme,ma trezesc si gandu imi este deja la tine. Defapt nici  nu deschid ochii,am invatat deja sa iti formez numarul de telefon cu ochii inchisi si  pe jumatate adormita. Se aud in  telefon doua voci obosite, maraind acel „Neata iubirici”.  Dupa urmeaza o scurta intrerupere in care ne pregatim si incepem  diminetile impreuna in fata webului, cu telefoanele la ureche si cu canile de cafea in maina.Cuvinte  dulci, doruri reciproce, sentimente destainuite… Asa incep diminetile, apoi munca.

Mai tarziu un pic incepe o a doua etapa, cea de pranz. Iar telefon, iar dor si iar iubire…  O scurta discutie, pentru ca pauza nu e mare, pentru  ca mai trebuie sa si mancam,  pentru ca nu putem vorbi cu gura plina 🙂 ,  dar ce mai conteaza atata timp cat facem toate astea impreuna.

Chia daca suntem departe, chiar daca muncim si nu avem timp pentru a vorbi mai mult, stim bine ca gandurile noastre sunt impletite cu acelas dor  in fiecare secunda. E o existenta stranie, ciudata, dar enorm de placuta, un dor ce te tine in suspans, o adrenalina din aia in care iti spui ca mai e  dor un pic.

Spre  seara petrecem  ceva mai mult timp. Si iar ne vine in ajutor tehnologia, acelas telefon, aceeasi camera web, ne simtim dinnou aproape. Gatim impreuna, mancam impreuna, radem si ne suparam impreuna,  ne transmitem si prindem din aer  acea iubire  ce ne face sa visam.

Iubim  ca doi adolescenti ce isi pierd capu, simtim asta, stim asta , dar incercam sa ne ascundem in spatele unui paravan de maturitate ,  vrem sa aratam ca suntem rationali si avem  situatia sub control…  dar lucrurile au scapat demult de sub  controlul nostru…

Si asa continua seara de seara, uneori pana  la  miezul noptii, alteori trecut bine de miezul noptii.  Asteptand  dimineata, cand iar cu  ochii inchisi, pe jumatate adormita, opresc alarma  si formez numarul tau de telefon.

Asa trece zi de zi cu tine, dar fara tine…

Ploi

Azi o pauza bine meritata dupa atata timp. Ma simteam epuizata, aveam nevoie de o evadare,  o izolare de tot ce inseamna casa in kare traiesc.  Am iesit din casa, ploua, ploi de primavara reci si interminabile, am urcat la volan si am plecat, am apasat acceleratia pana in podea pentru a degaja tot stresu si toata energia acumulata in ultima perioada, tot  ce ma sufoca  si imi umplea sufletu. Imi era dor de viteza. Am  urcat sus pe o coasta de munte, la o bisericuta unde imi place sa merg adesea cand  simt cum ma  apasa ceva pe suflet, fie ca e vorba de dor, de singuratate, de greutati, de dragoste….

Un loc absolut magnific. Se  vedeau norii  plini si grei cum apasau peste crestele muntilor, cum ii intercala.  Muntii erau  inzepeziti, de un verde magnific  cernut cu pete de zapada. Un peisaj mult prea rar, poate chiar inexistent pentru aceasta luna de mai. Muntii, norii,  stropii de ploaie… atat de linistit si romantic, doar el imi lipsea.

O  reincarcare de baterii „full”. Cel putin pentru moment…

Macii Rosii

Zilele astea calatoream cu trenu, spre marea  mea surprindere,dar si  placere am avut ocazia de a descoperi o   neasteptata panorama, „macii rosii”  infloriti.  Nu conta ca erau pe un camp, pe o plantatie, sau rasariti cu mare greu  printre sinile  caii ferate.  Priveam minunea acestor  flori si ramaneam blocata, fara sa mai pot scoate un cuvant, dar si  fara sa gandesc. Pentru o jumatate de ora  cat a durat acea cursa, am ramas tacuta, cu ochii spre geam, ma blocasem in ganduri.

Acele  flori au reusit sa imi rascoleasca  amintirile, sa ma senzibilizeze pana la lacrimi, un sentiment ciudat si foarte placut. Imi aminteam de  plantatiile, lanurile alea de grau de un auriu fermecator  si patat cu rosu asta patimas  al macilor… Era de vis. Vedeam  in acele mici si inocente flori parca o viata cum se oglindea. Ma regaseam in fiecare din ele, si lasam fiecare planta in parte sa  imi  bucure sufletu

A fost frumos….   mii dor  de casa, de lanul de grau ce era la margine de sat, de rosu ce se perdea printre spicele aurii, dor de copilarie…dor de ce am lasat in urma…

 

Azi…

Nu am mai  scris o vreme, poate ca eram  prea trista, sau poate ca eram fericita, nici eu nu mai  stiu. Cert este ca acum ma simt  bine.

De cele mai multe ori cand viata  ti se pare seaca si  pustie, cand esti gata sa lasi armele si sa cedezi si  fizic si spiritual, cand te simti tradat si dezamagit, cand pierzi increderea in oameni si  dorinta de a mai  lupta, anume in aceste momente apare in viata  noastra cineva. Acel cineva, care iti  intinde o mana si te face sa zbori, acel cineva care  din nimic face tot.

Eu am avut norocul sa fiu gasita de acel Cineva :), sau sa il gasesc eu, nici nu mai stiu care pe care ne.am gasit, cert e ca suntem fericiti.