Revenire

A trecut ceva vreme de cand intru pe blog doar pentru al verifica.

Crestem,  ne maturizam, imbatranit si timpul asta parca nu mai ajunge.  Privesc in urma, privesc inainte si ma opresc in loc pentru a ma  prive pe mine, paca mai mult si mai mult ma „sperie”  programul meu de zi cu zi. Un program anormal pentru ceea ce eram eu, poate unul normal pentru ceea ce va urma sa fiu, important este ca eu ma simt bine. Si daca  aproape , pentru a nu generaliza,  fiecare persoana  incepe asi descrie programul  cu diminetile, eu incep su serile.

Seri linishtite si monotone dupa cina,  in jur de ora noua si eu sunt deja in pat…  Dimineti destul de matinale,  alarma, desteptatorul, toate incep sa „urle ” de la 5. Ma   intorc pe cealalta parte sperand ca se opreste, sau poate ca visez. Urmeaza pregatirea de dimineata,  micul dejun, care candva era   doar dupa ora de pranz. Acum nu sar  peste nici o cana de ceai 😀 .  Urmeaza orele, programul de teme, nu ca as mai fi eleva sau studenta, am trecut deja de astea, dar cineva spunea: „Niciodata nu e prea tarziu sa mai invatam ceva” 🙂 zis si  facut, m.am  pus pe treaba.

Program incarcat toata ziua, abia de mai am timp sa respir, iar la sfarsit  de zi, deschid netu:

curiozitate

obisnuinta

prostie

sau ce o mai fi ea…

Insa tot ce mai gasesc si apuc sa vad sunt doar reprosurile prietenilor, cunoscutilor, celor care nu pot intelege  ca lumea nu se invarte doar in jurul lor.

Si totusi dupa o pauza si o analiza vad  ca programul meu de viata nu mai este unul tineresc. Nu mai merg in cluburi, prefer serile linistite acasa,  nu imi mai place la mall sau centre comerciale, prefer plimbari in parc, muzee, zoo. Nu mai vreau sa vad un film, prefer o carte… si de aici ma intreb: „SA FIE ASTA UN SIMTOM AL  TRECERII TIMPULUI, AL  MATURIZARII SAU  AL IMBATRANIRII ?”

Nu mii frica de batranete, toti  o sa imbatranim mai devreme sau mai tarziu, sper ca o sa imbatranesc frumos alaturi de cei dragi…. Si totusi, parca este prea devreme…