Am fost de atatea ori acasa si tot de atatea ori am plecat. Insa de fiecare data cand trebuie sa revin acasa am niste emotii de parca ar fi prima data dupa o lunga perioada de timp.
Astazi este una din acele zile, azi ma reintorc acasa, acasa la parinti, la casa copilariei mele. Doamne ce emotii am, sau nici nu stiu daca emotii sa le numesc. Respiratia e redusa la minim, nici aer nu imi mai ajunge. Nu shtiu daca vreau sa plang sau sa rad, sa urlu sau sa stau cuminte in banca mea pana ajung acasa. Totul e deja gata.
Mai sunt cateva ore cand o sa alerg catre iubitii mei fratiori, o sa ii strang in brate si atunci chiar ca o sa apara emotii, o sa las lacrimile sa ma napadeasca, desi nu e musai sa le las, oricum nu o sa ma pot abtine. Dupa va urma intalnirea cu parintii unde suta la suta o sa plang iar…. Deci … azi va fi o zi fericita, dar si „lacrimogena” 😀
Ce grea e asteptarea, asteptarea de sfarsit…
p.s. Va pup cu drag si va doresc Sarbatori Fericite, sa fie Mosul generos cu voi anunl asta. Ne auzim la anul. Pup si imbratisari cu mare drag :*
Ascunsa dupa un Zambet 