De ce trebuie sa fiu si eu ca „toata lumea” ?

De ce trebuie sa fiu si eu ca „toata lumea” ?

Asta este intrebarea mea, dar si marea dilema pentru ziua de azi, va fi si pentru toata saptamana, toala luna si  pentru urmatoarea jumatate de an… poate si mai mult…

Mai am o jumatate de an  pana la merele eveniment din viata mea. Vreau  sa fie  cea mai fericita zi din viata mea, sau una dintre cele mai fericite. As vrea sa imi organizez nunta dupa propriul meu plac. O nunta modesta, simpla si de bun  gust. O seara  cu mizica linistita  alaturi  de oamenii dragi noua, spun noua, pentru ca deja suntem doi, da, el e o parte din mine.  Dar nu, trebuie sa fac acea nunta a moldovenilor. Sa umplem mese de mancare si sa ne ghiftuim pana nu mai putem, sa  cumparam bauturi si sa bem  pana cadem sub masa, ca na, doar  ducem dar la nunta, nu? Sa topaim o noapte intreaga pana nu ne mai tin picioarele, sa avem grija sa le acordam atentie tuturor invitatiiolor, sa nu creva sa ii neglijam ca dupa se supara.

Un haos, stres, incarcatura…. Doamne … oare chiar asa sa arate cea mai fericita zi din viata a doi tineri ce se iubesc?

Si da, la sfarsitul „cele mai fericite nopti”  te pomenesti ca ai bagat 15 000  de euro si  te bucuri ca ai ramas pe minus doar cu vre-o 7 000.  Ce sa zic… Frumoasa zi. Si la ce bun toate astea? Ca sa fim in rand cu lumea? Hai sa fim seriosi.

Pentru nunta mea, mereu ma gandeam la o vacanta undeva  pe o plaja pustie, doar noi doi si dragostea. Cu 7 000 de euro iti faci o ssaptamana de neuitat in doi. Si da, poate fi cea mai fericita din viata ta… Dar nu, noi trebuie sa fim „in rand cu lumea”. Cine o mai fi inventat toate astea?

Da, sunt contra la toate aceste obiceiuri, da, nu vreau sa fac nimic din toate astea, si totusi ceea ce ar trebui sa fie cea mai fericita zi dun viata mea, va deveni cea mai fericita zi  a celor 4 parinti, ai mei si ai lui. SUb motivatia ca au o singura fiica si respectiv un singur baiat, nu am putut sa le rapim bucuria de asi vedea copii mire si mireasa, am cedat emotional…

Facem nunta asa „in rand cu lumea” de dragul lor…

Alegeri pentru noi…(dar nu alegem noi)

Stiu ca atitudinea mea nu este una corecta, dar chiar și dacă ar fi alta, oricum nu ar schimba nimic. Am mers la vot ultima data în acel 7 aprilie. Am făcut un drum lung, ore de mers de la Oradea la Bucuresti, si? Degeaba, degeaba va fi și acum. Mii frica de ceea ce poate fi maine, mii frica de ceea ce poate fi luni, deși plecata de mult de acasa, acasă fiind tara mea, mii frica pentru Ea, mii frica pentru Moldova de maine.
Am fost acasă pentru doar 2 saptamani. Timp in care am reușit sa aud fel de fel de pareri, de feluri de a gândi și sa îmi fie frica sa mă întorc Acasa. Mă sperie noua generație de tineri, dorințele lor și viitorul care ne așteaptă pe noi toti.
Eram intr.o frizerie, era inevitabil sa evit sa aud acea discuți intre o clienta de maxim 23 de ani și o alta prietena a ei. Ce știu oamenii noștri cel mai bine sa facă? Exact… politica.
Remarca fetei era ca ea va vota pentru Voronin, e un om bun, detreaba și statornic, a fost în PCRM și tot acolo a ramas.
Intr.o alta discuție am auzit l as vota pe Brega, dar oricum nu trece. Alți oameni alte idei ” pana ieri am vrut sa votez cu Lupu, dar am înțeles k e tot cu comuniștii”
Și acum mă intreb, dacă lumea e atât de confuza, putem sta linistiti? Putem schimba ceva? Avem pe cine vota?
Nu…. nu o sa fac un efort inutil, nu o sa îmi pierd nici timp și nici bani pentru a fi marioneta cuiva.
Și totuși mii frica pentru tara ce o iubesc, mii frica pentru Moldova mea.

Azi, doar azi….

Nu pot sa imi mai dau seama nici eu singura de ce sunt trista,cand sunt trista, de ce plang, cand plang si de ce sunt atat de optimista cand sunt optimista, de unde am forta sa lupt cu toate? Sa lupt? Cu ce? Sau poate cu cine? 

Nu nu e o lupt in adevaratul sens al cuvantului, dar poate si este…

Luptam fiecare din noi zi de zi: cu invidia, cu rautate care ne inconjoare, cu raceala oamenilor, cu mizeria, cu  saracia, cu vanitate… dar totusi spre marea mea uimire am si zile in care lupt cu fericirea, lupt cu frumusetea, cu bunatatea, cu prietenie, cu lucrurile frumoasa. Lupt cu ele pentru a le pastra in sufletul si in inima mea. 

Am ajuns in timpuri in care ne schimba lumea cu sau fara voia noastra. 

Traim intr-o lupta continua. Dar eu traiesc  in lumea mea.  Sunt fericita cu universul meu. Si da, Tu esti universul meu 🙂

Mirosul dorului de-acasa

Fiecare din noi are  ceva ce ii aminteste de acasa. Azi mi-au amintit de casa, salcamii, mirosul florilor de salcam.

Ma intorceam de la scoala si parca nimic nu se intamplase, si parca ceva nu era la fel. Ma uitam in jurul meu si nu imi puteam da seama ce. Din senin mi am amintit de ulita pe care locuiam eu in copilarie, de ulita pe care mai locuiesc parintii mei, de ulita pe care au disparut deja salcamii. Ma intrebam de ce  imi venise in minte casa, ce ma influentat?

Era casa copilariei, era sfarsitul primaverii de pe ulita mea, era soarele, era totul. Ridicandu-mi privirea  am inteles, erau florile de salcam. Doamne ce  parfum, ce amintiri, ce aroma de acasa…

Am savorat pe deplin  mirosul imbatator, am admirat florile si m.am intrebat: „Daca e asa de greu sa fii copil, sa fii copil departe de parinti, oare cat o fi de greu sa fii parinte, parinte departe de copii?”Mii frica si sa ma gandesc la asta dar sa mai ajungi sa simti… respect  si plecaciune tuturor parintilor care in frunta  departarea  dintre ei si  scumpii lor copii.

 

 

 

 

 

Revenire

A trecut ceva vreme de cand intru pe blog doar pentru al verifica.

Crestem,  ne maturizam, imbatranit si timpul asta parca nu mai ajunge.  Privesc in urma, privesc inainte si ma opresc in loc pentru a ma  prive pe mine, paca mai mult si mai mult ma „sperie”  programul meu de zi cu zi. Un program anormal pentru ceea ce eram eu, poate unul normal pentru ceea ce va urma sa fiu, important este ca eu ma simt bine. Si daca  aproape , pentru a nu generaliza,  fiecare persoana  incepe asi descrie programul  cu diminetile, eu incep su serile.

Seri linishtite si monotone dupa cina,  in jur de ora noua si eu sunt deja in pat…  Dimineti destul de matinale,  alarma, desteptatorul, toate incep sa „urle ” de la 5. Ma   intorc pe cealalta parte sperand ca se opreste, sau poate ca visez. Urmeaza pregatirea de dimineata,  micul dejun, care candva era   doar dupa ora de pranz. Acum nu sar  peste nici o cana de ceai 😀 .  Urmeaza orele, programul de teme, nu ca as mai fi eleva sau studenta, am trecut deja de astea, dar cineva spunea: „Niciodata nu e prea tarziu sa mai invatam ceva” 🙂 zis si  facut, m.am  pus pe treaba.

Program incarcat toata ziua, abia de mai am timp sa respir, iar la sfarsit  de zi, deschid netu:

curiozitate

obisnuinta

prostie

sau ce o mai fi ea…

Insa tot ce mai gasesc si apuc sa vad sunt doar reprosurile prietenilor, cunoscutilor, celor care nu pot intelege  ca lumea nu se invarte doar in jurul lor.

Si totusi dupa o pauza si o analiza vad  ca programul meu de viata nu mai este unul tineresc. Nu mai merg in cluburi, prefer serile linistite acasa,  nu imi mai place la mall sau centre comerciale, prefer plimbari in parc, muzee, zoo. Nu mai vreau sa vad un film, prefer o carte… si de aici ma intreb: „SA FIE ASTA UN SIMTOM AL  TRECERII TIMPULUI, AL  MATURIZARII SAU  AL IMBATRANIRII ?”

Nu mii frica de batranete, toti  o sa imbatranim mai devreme sau mai tarziu, sper ca o sa imbatranesc frumos alaturi de cei dragi…. Si totusi, parca este prea devreme…

Cu inima raman mereu acolo

Am fost in sfarsit acasa. Acel loc care ma asteapta mereu cu un dor nebun si cu o caldura nemarginita. As avea atatea de povestit despre  sarbatorile de iarna,  un subiect inepuizabil.

Altceva ma chinuie. Sunt cei patru ochi ramasi inlacrimati la poarta. Trebuia sa plec, sufletul imi  spunea dinnou ca plec, pentru  nu stiu cat timp. Parintii ma petrec pana la poarte, cum o fac ori de cate ori ies din curte, chiar si pana a merge   la magazin. Insa de aceasta data era cu totul si cu totul diferit… simteam cum se rup bucati din sufletul meu, si totusi tineam parca cu dintii acei stropi sa  nu alunece pe obrajii impovarati de dor, chin si strainatate.

Mama ma srange cu dor la piept si ma suruta. Simteam acel tremurat greoi sub bratele mele si parca nu imi mai doream sa plec. Am incercat cu greu sa ma desprind  sa  imi imbratisez tatal, o imbratisare pentru ca plec, nu stiu  pentru cat timp, plecam… Insa atunci  cand am vazut ochii plini de lacrimi, ai unui barbat, un  barbat ce nu il mai vazusem plangand, am lasat ploaia de lacrimi sa curga, sa imi spele suflelul ingreunat de povara instrainarii.

Am plecat, a plecat doar corpul meu, pt ca sufletul imi ramasese acolo undeva si privea inmarmurit acei doi parinti, cum se uitau lung dupa copilul care pleaca,

Acei doi parinti  inlacrimati si cu sufletele facute scrum. Mi.am lasat inima acolo, rugand.o sa aiba grija de acei sfinti, de acei ingeri ai mei.

Nimic mai greu in acest moment decat gandul la ei  si imaginea sinistra lasata in urma, acei parinti inlacrimati la poarta. Acolo imi si asteapta revenirea, la umbra nucilor de la portita, m-astepta doi parinti.

Revenire

Am fost  de atatea ori acasa si tot de atatea ori am plecat.  Insa de fiecare data cand trebuie sa revin acasa am niste emotii  de parca ar fi prima data dupa o lunga perioada de timp.

Astazi  este una din acele zile, azi ma reintorc acasa, acasa la parinti,  la casa copilariei mele.  Doamne ce emotii am, sau nici nu stiu daca emotii sa le numesc. Respiratia e redusa la minim,  nici aer nu imi mai ajunge. Nu shtiu daca vreau sa plang sau sa rad, sa urlu sau  sa stau cuminte in banca mea pana ajung acasa.  Totul e deja gata.

Mai sunt cateva ore cand o sa alerg catre iubitii mei fratiori, o sa ii strang in brate si  atunci chiar ca o sa apara emotii, o sa las  lacrimile sa ma napadeasca, desi nu e musai  sa le las, oricum nu o sa ma pot abtine. Dupa va urma intalnirea  cu parintii unde  suta la suta o sa plang iar…. Deci  … azi va fi o zi fericita, dar si „lacrimogena” 😀

Ce grea e asteptarea, asteptarea de sfarsit…

p.s. Va pup cu drag si va doresc Sarbatori Fericite, sa fie Mosul generos cu voi anunl asta.  Ne auzim la anul.  Pup si imbratisari cu mare drag :*

Craciun Fericit

Craciun Fericit dragilor, Azi nu  am prea mult timp  pentru  a ve spune  mai multe urari de bine, pentru a va  oferi mai multe binecuvantari si pentru a impartasi sentimentele si trairile sarbatorii.  O voi face mai tarziu…

Azi vreau doar sa va uraz  din suflet  tot ce e mai bun, Dumnezeu sa va aiba in paza lui, iar Mosu ala bun, sa  fie  foarte generos cu voi.

p.s. Va pup  pe fiecare in parte care cititi aceste randuri

CRACIUN FERICIT !!!!!!  :*  ❤

Relatie & distanta

Distanta & relatie, iubire, componente ce nu  au ce cauta pe aceeasi balanta.  Ani in urma eram indragostita pana peste urechi, aveam o relatie de cativa ani, insa intervenise „distanta”. Eram sigura ca o sa pot depasi, ca o sa putem  impreuna sa depasim, dar nu a fost sa fie…  In jurul meu auzeam mereu una si aceeasi  „Distanta omoara iubirile”. Dar eram  indragostita si  credeam in dragostea mea. A murit,  distanta omorase acea frumoasa iubire. Dupa un an si jumatate de distanta ne.am despartit.

Acum stau si  imi pun mii de intrebari legate de relatiile la distanta, cu toate ca si in momentul de fata am o relatie la distanta, poate de asta si sunt in aceasta dilema 😀

SI totusi pot spune ca exista iubire, exista relatii la distanta, insa…

IUBIRE

DISTANTA

TIMP

SENTIMENT

Sunt componentele care formeaza  proportia „Relatiei” la distanta. Dupa mai multe  experiente de genu :d si daca stau sa ma gandesc bine, toate relatiile mele au avut  acest component distanta…  Pot afirma si pot sustine ca  exista iubire la distanta, exista si relatie, dar nu mai mult de un an de zile…  Ceea ce trece de un an e deja obisnuinta, minciuna si  pierdere de timp…

Intr.o iubire e nevoie de doi…

Inceput de saptamana…

Nu stiu cum se face si  nici de ce, dar tot luni imi vine dorul sa scriu. Si cu acest dor imi vin forte noi, imi vine dorinta de a lupta, imi vin ganduri optimiste. Incep sa cred in mai bine si sa visez la mai mult. Azi  sunt atat de fericita…  Mai am putin pana la fericirea maxima 😉